Sal este o destinație de vacanță uimitoare și relativ nedescoperită, fapt ce nu poate fi decât un mare plus pentru turiștii dornici de o vacanță relaxantă. În Sal, turiștii vor descoperi kilometri întregi de plaje acoperite cu nisip alb. Să se lase pradă relaxării, fără să se simtă deloc vinovați, este una dintre cele mai plăcute activități pe care le pot desfășura turiștii în Sal. Turiștii pot opta pentru un tur al insulei sau pur și simplu o pot lua la pas, deoarece nu este extrem de întinsă astfel încât poate fi explorată cu ușurință. Turiștii care aleg să petreacă un sejur în Sal vor avea ocazia de a vizita salinele din Pedra de Lume. În trecut, Pedra de Lume era un nume important în ceea ce privește industria sării. Deși acum exploatarea acestui zăcământ s-a diminuat considerabil, Pedra de Lume este o destinație turistică destul de populară. Puteți alege să înotați aici, însă trebuie să aveți grijă, deoarece conținutul ridicat de sare poate fi dăunător pentru piele, în special pentru pielea copiilor. Turiștii care vizitează Pedra de Lume pot să viziteze și Golful Rechinilor, distanța dintre aceste două atracții din Sal fiind de circa 3 kilometri. Trebuie să fiți echipați cu încălțăminte adecvată, deoarece terenul este stâncos. Apa din golf este destul de scăzută, încât până și copiii vor putea intra fără probleme, însă este indicat să-i luați în brațe. În timpul sejurului în Sal, turiștii vor putea vizita și Buracona, Blue Eye. Aceasta este o piscină naturală, formată de apa Oceanului Indian, care pătrunde într-o grotă formată din lavă vulcanică. Când soarele strălucește în apă, aceasta capătă o culoare turcoaz, extrem de plăcută ochiului. Se poate înota în bazinele din apropierea Buracona, însă atunci când suflă vântul, înotul se poate dovedi periculos.
Pe plaja Ponta Preta, de pe coasta vest a Insulei Capul Verde, turiștii vor descoperi centrul de salvare a broaștelor țestoase. Dacă vizitați Sal în perioada în care țestoasele Loggerhead își depun ouăle, veți putea vedea cum puiuții sunt eliberați în apa oceanului. Modul în care broscuțele se grăbesc pe nisip pentru a ajunge în apă este o priveliște cu totul magică. Chiar în apropiere de Hotel Riu Palace din Capul Verde, turiștii vor putea admira Duna din Sal, cea mai mare dună de nisip de pe cuprinsul insulei. Cei mici vor fi cu siguranță încântați să urce în vârful dunei și să coboare ca pe un tobogan. Aceasta va fi genul acela de activitate care îi va ajuta să-și consume energia și să alunge plictiseala. De asemenea, din această zonă a Insulei Sal turiștii se vor putea bucura și de apusuri de soare spectaculoase. În timpul sejurului în Sal, turiștii nu doar că se vor putea bucura de plajă, dar se vor putea distra și prin intermediul sporturilor acvatice. Datorită condițiilor de vânt perfecte, în Sal, turiștii vor putea practica kitesurfing și windsurfing. Aceste sporturi acvatice sunt practicate cu precădere pe coasta de est, însă veți vedea și persoane care practică surf pe plaja Santa Maria. Turiștii care doresc să practice snorkeling vor putea să se îndrepte către Murdeira Vilagge Resort. Mediul marin este deosebit de bogat, iar plaja nu este deloc aglomerată, astfel încât se vor putea bucura de activitățile preferate în tihnă. Turiștii care doresc să descopere esența Insulei Sal, vor putea să admira modul în care pescarii și descarcă plasele în debarcaderul Santa Maria. Pescuitul este una dintre cele mai dezvoltate industrii din Sal. Astfel că dimineața, veți vedea cu pescarii se întorc cu captura către mal, iar patronii restaurantelor locale vin pentru a-și alege pește proaspăt, care se va regăsi mai apoi în meniurile restaurantelor. După ce ați admirat acest procedeu cât se poate de tradițional, vă puteți relaxa la soare, pe plaja Santa Maria. În cazul în care sfârșitul de săptămână vă prinde în Sal, cea mai bună idee este să vă îndreptați către Santa Maria. La lăsarea serii, orașul se animă și mulțimi de tineri se plimbă pe străzile sale, bucurându-se de ritmurile muzicii creole și dansând. Știm cu toții că vacanțele sunt un prilej bun de a ne răsfăța și de fi mai puțin stricți cu noi înșine. După ce ați servit masa într-unul din restaurantele din Santa Maria, mergeți și bucurați-vă de o înghețată la Giramondo.